18 iun. 2014

The Mission In The Park presents SOLOMUN, H.O.S.H., ROSARIO INTERNULLO, ADRIAN EFTIMIE, MANO


"Bătrânul parc a prins iar viaţă,
Un vânt firav îi joacă-n plete,

Miresme-adie să te-mbete,
Pasteluri calde te răsfaţă."

AȘA??? NU, CATEGORIC NU AȘA!!! :)

The Mission te scoate în parc, dar nu ca să ne jucăm, ci ca să dansăm!
Nu să ne plimbăm, ci să "visăm".
Când dansezi, vorbești despre tine! Haideți însă să dansăm împreună, ca să putem vorbi despre "povestea din parc".
Pe 19 iulie, ne vom lasa "conduși" în basm de către SOLOMUN, H.O.S.H., Rosario Internullo, Adrian Eftimie și Mano.

Target-urile pe care boss-ul Diynamic nu le-a îndeplinit în ultimii șapte ani sunt puține, atât în ceea ce privește label-ul, cât și cariera personală.
Solomun este exemplul ideal al eroului underground care în sfârșit și-a primit poziția pe care o merită în mainstream. Povestea lui Solomun & Diynamic a început modest în Hamburg, pe când muncea din greu împreună cu amicii săi, H.O.S.H. și Stimming la "ridicarea" label-ul, perioadă în care deschideau și clubul EGO, acum renumit în întreaga lume. Ea a continuat cu două rezidențe simultane în Ibiza, Festivalul Diynamic de la Amsterdam și cel din din Brazilia, ba chiar și cu lansarea unui album caritabil, toate aceste acțiuni arătând foarte clar munca depusă de Solomun până în clipa de față.

Faptul că pune muzică în toate colțurile lumii, este considerat de către Solomun ca fiind un dar. Într-un interviu recent spune că enumerarea lor ar ocupa tot spațiul acordat acestuia, dar menționează câteva: Germania, Olanda, Franța, Spania, Italia, UK, România și se arată fericit că poate face asta alături de "băieții săi" - "With all my boys in the temple: what more can i ask for?!"
Solomun vede viața ca pe o provocare în sine, dar le acceptă și pe cele "impuse" doar atunci când consideră că le poate duce la bun sfârșit!

Cariera sa a fost construită într-un mod destul de organic, așa că artistul cunoaște "the DJ business from scratch". Nu poate menționa perioada în care a învățat cel mai mult, deoarece crede în teoria care spune că atât cât trăiești, înveți. - "From almost every day in the past I took some precious lessons along with me".

SOLOMUN


“Don´t panic, eat organic and listen to Diynamic”, sau mai simplu, H.O.S.H.
Încă din 2006, H.O.S.H este “parte” esențială a ceea ce numim Diynamic wheel, din care fac parte Solomun și Stimming. Consecință a acestui lucru este direcția către care el reușește să ducă muzica, cumva către “ape neexplorate”, cât și producțiile și remixurile ușor de recunoscut după amprenta personală pe care o pune asupra lor.

De asemenea, pe parcursul fiecărei veri, H.O.S.H organizează un șir de festivaluri în aer liber, Grünanlage din nordul Germaniei fiind pur și simplu cel mai tare eveniment în aer liber la care ai putea merge. Cu un line-up ce conține mereu nume mari, unul dintre artiștii cei mai reprezentativi la acest festival a ajuns a fi chiar el.

DJ/producător/promoter. DOAR acestea sunt atributele care îl definesc, pentru că muzica este singura constantă care nu se schimbă în viața sa. De restul, “he gets bored very fast”.

H.O.S.H.

Acestor artiști “dinamici” li se alătură DJ-i români îndrăgiți ai scenei clubbing locale, pentru care prezentările sunt de prisos. Cu siguranță i-ați văzut la nenumăratele evenimente pe care Bucureștiul (și nu numai) le găzduiește în mod frecvent.

ROSARIO INTERNULLO

ADRIAN EFTIMIE

MANO




BILETE REGULAR AVANS: 45 RON

BILETE VIP AVANS: 80 RON
BILETE REGULAR LA INTRARE: 60 RON până în ora <<01:00>>, 70 RON după <<01:00>>
BILETE VIP LA INTRARE: 100 RON
- Online Național și Internațional – prin comandă la www.bilete.ro (livrare la domiciliu prin curierat pe întreg teritoriul României și e-Ticket pe plan internațional)
- Direct – Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro” si în magazinele Germanos. Lista completă a celor peste 1000 de puncte de vânzare din rețeaua Bilete.ro de pe întreg cuprinsul țării poate fi accesată aici: http://www.bilete.ro/partners.asp.
- Alte puncte de vânzare: E3 by Entourage (Calea Floreasca Nr 111-113), Metrou Unirii 1, Music Box (Str. Matei Basarab Nr. 16), Calea Griviței, Nr 143, parter, în incinta Hotel Ibis. 

 Pentru BILETE VIP și REZERVĂRI sunați la: 
+40 733 627 846 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu